Murăturile, compotul sau dulcețurile pregătite în comuna Desa, de către cei care fac parte din asociația înființată la nivelul localității, au șanse să devină produse tradiționale atestate, legumicultorii făcând deja demersuri în acest sens.  

Președintele Asociației Tinerilor Fermieri Legumicola Desa Dolj, Petrică Goge, a precizat faptul că oamenii au învățat să lucreze organizat, obiectivul fiind acum atestarea conservelor pentru iarnă.

„De când lucrăm în cadrul asociației vedem o schimbare în bine. Eram obișnuiți să ne vindem marfa la marginea satului, aveam și multe pierderi, dar acum se cunoaște pasul spre mai bine, mai ales de când avem un loc al nostru, în Craiovița.  Ne situăm mai bine ca profit, comparativ cu alți ani. În viitorul apropiat încercăm ca murăturile, dulcețurile, compotul și tot ce facem noi, să le atestăm ca și produse tradiționale. Am făcut demersuri în acest sens și sper să reușim în două trei luni.  De asemenea, în urma discuțiilor, avem promisiuni ca de anul viitor să intrăm și în supermarketuri. Ne bucurăm că la ora actuală politica agricolă este una de ajutorare a fermelor mici și sperăm să continue în acest sens”, a menționat Goge.

Marea problemă a legumicultorilor doljeni rămâne desfacerea mărfurilor. Aceștia spun că se văd progrese în acest sens, dar că mai este „mult de lucru”.

„Cel mai greu pas în tot acest demers este cel referitor la vânzare. Este mai greu să convingem oamenii că produsele noastre sunt naturale. Oamenii aleargă după prețuri cât mai mici. S-au obișnuit în magazin, în marile magazine, dar produsele de acolo nu au gustul pe care îl au legumele sau fructele noastre. Noi nu putem să scădem foarte mult prețul pentru că avem costurile de producție care sunt foarte mari”, a mai spus legumicultorul.

Producătorii de legume și fructe din Desa își doresc ca și pe timpul iernii să rămână în Piața Orizont din Craiovița, unde își vând produsele de cinci luni. Pentru acest lucru, oamenii vor să discute cu cei din conducerea SC Piețe și Târguri Craiova pentru a fi scutiți de plata chiriei și astfel să poată cumpăra ei folie de protecție cu care să împrejmuiască tarabele, piața fiind una deschisă.

Articolul precedentDoljenii pot dona sânge la centrul mobil amplasat în mall
Articolul următorCopil în vârstă de cinci ani, rănit într-un accident produs în comuna Podari. Șoferul a fugit de la fața locului