A crescut numărul persoanelor izolate la domiciliu și a celor în carantină, în județul Dolj, și au apărut și două cazuri în care autoritățile vor stabili cuantumul amenzii pentru nerespectarea măsurii izolării. 

Prefectura Dolj informează că niciuna dintre persoanele izolate la domiciliu nu prezintă semne specifice bolii COVID-19.

Marți, în județul Dolj, la ora 15.00, 935 de persoane erau izolate la domiciliu, 166 în carantină și nouă pacienți internați la „Infecțioase”, dintre care trei doljeni.

„Astăzi, 17.03.2020 ora 15.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 935 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 166 de persoane se află în carantină, iar trei persoane din judetul Dolj confirmate cu coronavirus  sunt internate la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova. Tot în această unitate medicală se mai află internate alte şase persoane, ce provin din judeţele Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de noul virus”

De asemenea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au soluţionat două sesizări, în urma cărora vor fi aplicate amenzi pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.

Cele două persoane riscă amenzi de până la 20.000 de lei, conform legii.

Articolul precedentConducerea PSD anunță liderii județeni că amână congresul pe termen nedeterminat
Articolul următorISU Dolj a montat corturi pentru triajul epidemiologic lângă toate spitalele din județ și unul la Frontiera Calafat