Alte trei proiecte pe fonduri europene, în valoare de 23 milioane de euro, au fost aprobate pentru spitalele craiovene din subordinea municipalității. 

Cele trei unități medicale – Victor Babeș, Filantropia și Neuropsihiatria – vor beneficia de cea mai bună aparatură și vor fi dotate cu tot ceea ce este necesar pentru lupta împotriva coronavirusului, grație unor proiecte depuse de Primăria Craiova și aprobate săptămâna trecută.

“Încă din luna martie, de când pandemia și-a făcut simțită prezența la noi în țară, Primăria Craiova a depus toate eforturile necesare pentru dotarea spitalelor aflate în subordinea sa. Imediat cum a apărut oportunitatea accesării de fonduri europene pentru acest lucru, am și început să scriem proiectele. Astfel, la doar șapte zile de la publicarea ghidurilor în data de 15 mai 2020, noi am depus documentația pentru toate cele trei proiecte, chiar dacă termenul limită este de 30 septembrie. Și iată că acum, sunt toate aprobate: aproape 23 milioane euro pentru spitalele craiovene, accesate și aprobate pentru lupta împotriva coronavirusului”, a declarat Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova.

Proiectul ,,COmbaterea răspândirii VIrusului prin Dotarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova” are o valoare eligibilă a proiectului de 48.248.434,19 lei, respectiv 9.993.875,92 euro și presupune achiziția, printre altele, a unei linii de testare pentru coronavirus formată din aparat Real Time PCR, un extractor automat de acizi nucleici și pregătire pre-PCR și kituri aferente, a unor ventilatoare, injectomate, monitoare, paturi ATI, aparate de radiologie, ecografe, camere cu termoviziune, tuneluri pentru dezinfecție prin nebulizare, CT (Computer Tomograf) și sisteme de filtrare aer și dezinfecție prin nebulizare.

Proiectul ,,COmbaterea răspândirii VIrusului prin Dotarea Spitalului Clinic Municipal Filantropia din municipiul Craiova” are o valoare eligibilă a proiectului de 48,175.635,44 lei, respectiv 9.978.796,85 euro. Acesta presupune achiziția de echipamente de protecție, dar și a unei linii de testare pentru coronavirus formată din aparat Real Time PCR, un extractor automat de acizi nucleici și pregătire pre-PCR și kituri aferente, o autosanitară, 4 ecografe, un mamograf cu tomosinteză și un Computer Tomograf.

Proiectul ,,Combaterea VIrusului prin Dotarea Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova are o valoare eligibilă a proiectului de 13.341.953,00 lei, respectiv 2.763.453 euro, și presupune achiziționarea, printre altele, de monitoare funcții vitale mobile, injectomate, lămpi bactericide UV pentru suprafețe (mobilă), lămpi bactericide pentru sterilizarea aerului, aspiratoare chirurgicale, defibrilatoare, detector de vene, sterilizatoare medicale de aer, EKG-uri portabile, noptiere cadru metalic antivătămare, paturi cu protecție laterală și sistem de ridicare mecanic.

Toate cele trei proiecte au o durată de implementare de maximum un an și au fost aprobate săptămâna trecută. Suma de aproape 23 milioane euro se adaugă la cele 160 milioane euro din fonduri europene deja aprobate pentru actualul exercițiu financiar, ajungându-se, astfel, la un total de 183 milioane de euro accesate de Primăria Craiova în actualul exercițiu financiar al fondurilor europene.

 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 26. De ce nu are Trump Tik Tok… încă
Articolul următor681 de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore