Doi tineri din Craiova s-au ales cu dosare penale, după ce au fost depistați, de către jandarmi, că aveau cuțite la ei. 

Jandarmii i-au observat pe cei doi într-o staţie de tramvai situată pe strada Calea Severinului și s-au sesizat după ce au văzut că aceștia au început să manifeste un comportament suspect la vederea forţelor de ordine.

„Jandarmii au un procedat la oprirea, legitimarea şi stabilirea identităţii acestora, constatând că se numesc GI, în vârstă de 29 ani şi VA, în vârstă de 24 ani, ambii din Craiova, iar în urma controlului corporal efectuat au fost găsite asupra acestora două cuţite tip fluture cu lungimea lamelor de 6 cm, respectiv 10 cm”, informează Inspectoratul de Jandarmi Dolj.

Pe numele celor doi craioveni au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi au fost înaintate organelor competente pentru soluţionare.

Articolul precedent779 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 la 6.607 teste efectuate
Articolul următorO adolescentă de 17 ani, căutată de autorități după ce aceasta urma să revină în țară, din Spania, dar nu a mai făcut-o