Județul Dolj va intra, de duminică de la ora 22.00 până luni la ora 10.00, sub atenționare de tip cod galben de ninsori, personalul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova care intervine în acțiunile de deszăpezire urmând să fie prezent în unitate începând cu ora intrării în vigoare a codului.

Potrivit estimărilor meteo, duminică seară se anunță ninsori și depuneri de zăpadă, urmând ca luni dimineață ninsorile să se transforme în lapoviță și ploi.

„Având în vedere codul galben, de ninsori, emis de meteorologi, directorul general regional al DRDP Craiova, Alin Golumbeanu, a dispus ca tot personalul angrenat în activitatea de deszăpezire să fie prezent în baze începând cu ora intrării în vigoare a codului. DRDP Craiova recomandă participanților la trafic să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante, să reducă viteza de deplasare până la evitarea oricăror pericole și să evite, pe cât posibil, deplasările în zonele afectate”, este mesajul reprezentanților DRDP Craiova.

Și autoritățile municipale craiovene sunt gata să intervină, autospecialele și materialul antiderapant fiind pregătite, după cum a anunțat edilul urbei, Mihail Genoiu.

Articolul precedentTânăr în vârstă de 30 de ani, accidentat mortal pe o trecere de pietoni din Craiova
Articolul următorBătrân din Teasc, lovit mortal de o mașină. Acesta traversa strada prin loc nepermis