Trei bărbați din Cârna s-au ales cu dosar penal după ce polițiștii au depistat faptul că aceștia au amplasat plase de pescuit, în bazinul din localitate.

Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj, a precizat că au fost găsite 18 plase în lungime de aproximativ 2.000 de metri.

„Poliţişti din cadrul Posturilor de Poliţie Cârna, Măceșu de Jos și Bârca au organizat, ieri, o acțiune pentru prevenirea braconajului piscicol, ocazie cu care au descoperit,  în bazinul piscicol nr. 3, din comuna Cârna, mai multe plase de pescuit. Poliţiştii au stabilit faptul că erau întinse 18 plase de pescuit comercial și monofilament, în lungime de aproximativ 2.000 metri”, a declarat Grădinaru.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că plasele aparțin unor bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 41 de ani, din Cârna, care, în noaptea de duminică spre luni le-au amplasat acolo „cu scopul de a sustrage pește”, a mai spus reprezentantul IPJ Dolj.

Uneltele de pescuit şi cantitatea de aproximativ 20 kg pește, specia caras, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol.

foto arhivă

Articolul precedentUn bărbat din Dolj și altul din Neamț, furt în echipă. Cei doi au fost reținuți
Articolul următorExpoziție de tehnică și echipamente la sediul Brigăzii Multinaționale Sud-Est din Craiova