Un bărbat de 27 de ani, din Moţăţei, a fost reţinut, miercuri, fiind bănuit că în urmă cu aproape un an a comis un accident, un copil în vârstă de 14 ani fiind rănit, și știind că nu are permis a fugit de la fața locului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, oamenii legii au stabilit faptul că cel în cauză ar fi condus, în cursul lunii martie 2018, un autoturism prin localitatea Motăţei, iar într-o curbă ar fi pierdut controlul maşinii, răsturnându-se în afara părţii carosabile.

„În urma accidentului a rezultat vătămarea uşoară a unui minor în vârstă de 14  ani, pasager în autoturismul respectiv. De asemenea, cel în cauză ar fi părăsit locul accidentului stabilindu-se totodată faptul că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Grădinaru.

La sfârșitul lunii ianurie a acestui an, tânărul s-a urcat din noul la volan, tot fără permis de conducere, polițiștii autosesizându-se de această dată.

„Astfel, în urma probelor administrate, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore bărbatul în cauză, care a fost introdus în arestul IPJ Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a conchis reprezentantul IPJ Dolj.

Articolul precedentBaroul Dolj: „A fost semnat protocolul privind majorarea onorariilor avocaților din oficiu”
Articolul următorPrinși de jandarmi în timp ce furau combustibil dintr-o mașină parcată lângă Trezoreria Bechet. FOTO