Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Galicea Mare, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a fost reținut, duminică, de către polițiștii doljeni.

Oamenii legii au stabilit faptul că, la data de 28 decembrie, între doi bărbaţi de 33 şi 32 de ani, care se aflau într-un local din Giubega, a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool.

„Astfel, în urma altercaţiei, bărbatul de 32 de ani ar fi fost rănit cu un obiect înţepător, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ieri, faţă de persoana bănuită de săvârşirea acestor fapte s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Aresatre Preventivă Dolj”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat unităţii de parchet, cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentDoi turci au încercat să introducă ilegal în ţară peste 2.000 de articole contrafăcute
Articolul următorUn bărbat din Dolj este cercetat pentru 17 petarde găsite asupra lui