Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea doljeană Mârșani, este cercetat de polițiști după ce a fost prins având asupra lui o armă de tir, cu aer comprimat, neletală, prevăzută cu lunetă.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, poliţiştii au mai găsit cinci cutii metalice conţinând 1.058 de diaboluri de plumb, depistând faptul că bunul a fost cumpărat din Republica Cehia și introdus în țară fără drept.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că cel în cauză ar fi cumpărat arma și muniția în luna decembrie 2018, din Republica Cehia și le-ar fi introdus fără drept în România. Poliţiştii au ridicat bunurile respective în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Articolul precedentSe anunță concurență acerbă la examenul de titularizare, în județul Dolj
Articolul următorCosmetice și portofele contrafăcute, confiscate de polițiștii craioveni