Un dosar penal a fost întocmit de către polițiștii doljeni, după ce, marți, un adolescent în vârstă de 15 ani, din comuna Giubega, a fost prins conducând o mașină. 

Potrivit IPJ Dolj, autoturismul i-a fost încredinșat de către un tânăr în vârstă de 19 ani, tot din Giubega, cercetat penal și el.

„La data de 17 ianuarie, polițiști din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un minor de 15 ani, din localitate, a condus un autoturism pe strada Crizantemelor, din comuna Galiciuica. De asemenea, un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, proprietarul autoturismului, este bănuit că i-ar fi încredințat minorului autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice”, arată IPJ Dolj.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentDocument-bombă la Culisele Statului Paralel. Dovada că politicienii au vândut țara prin contractul Petrom
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET