Timp de două zile, începând de astăzi, la Craiova va avea loc Conferinţa de închidere a Proiectului GRILLER-EU, aferent Programului Hercule III – Pregătire împotriva fraudei, al cărui beneficiar este Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj.

Potrivit reprezentanților IJJ Dolj, obiectivul acestui proiect a constat în schimbul de experienţă şi bune practici între lucrătorii implicaţi în lupta împotriva comerţului ilicit cu tutun şi produse din tutun din România, Moldova şi Bulgaria.

„Inițiativa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj a fost de a stabili contacte directe, de a promova și realiza schimbul de experiență și bune practici, dar și de a îmbunătăți competențele reprezentanților agențiilor de aplicare a legii din România, Moldova și Bulgaria implicate în lupta împotriva comerţului ilicit cu ţigarete”, transmit reprezentanții IJJ Dolj.

În ceea ce privește rezultatele atinse, acestea sunt: consolidarea cooperării între autorităţi publice conexe din plan naţional, ca bază a îmbunătăţirii continue a abilităţilor de investigare şi intervenţie; creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului cu privire la impactul financiar şi fiscal negativ al contrafacerii şi contrabandei cu produse din tutun, atât la nivel naţional cât şi la nivel transnaţional; sporirea cooperării trnasnaţionale, ca sursă de protecţie a intereselor financiare ale Uniunii Europene

Totodată, mai spun reprezentanții IJJ Dolj, a fost realizat și un Ghid de bune practici privind aspecte de interes din domeniul luptei împotriva comerţului ilicit cu tutun şi produse din tutun.

Articolul precedentUniversitatea din Craiova, parte a Consorţiului universităţilor europene UNIVERS
Articolul următorScandal de proporții în MAI. Un ofițer de la Crimă Organizată, suspendat pentru legături cu interlopii Capitalei