Un dosar penal a fost deschis pe numele unui tânăr în vârstă de 38 de ani, din Brădeşti, după ce a ameninţat un bărbat din Filiaşi şi a tras cu pistolul.

Potrivit poliţiştilor, totlul s-a petrecut pe o stradă din Filiaşi, în faţa locuinţei unui bărbat de 52 de ani, între acesta şi un tânăr de 38 de ani, din comuna Brădeşti, a izbucnit un conflict verbal,  în urma căruia, cel din urmă ar fi executat cu o armă un foc în plan vertical, după care ar părăsit locul faptei, nefiind înregistrate victime.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost găsit de poliţişti la scurt timp, la locuința sa, fiind, totodată, găsită şi arma folosită precum şi 6 cartuşe, care, au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. 

Poliţiştii spun că arma în cauză face parte din categoria armelor neletale, supuse autorizării, despre care, bărbatul a declarat că ar fi achiziţionat-o din Italia şi nu ar fi declarat-o organelor vamale la întrarea în ţară, la începutul lunii septembrie a.c.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi contrabandă, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală”, transmite IPJ Dolj.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentClub din Craiova, deschis după ora 2.00, amendat de poliţişti
Articolul următorBilanț coronavirus – 19 septembrie – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore