Trei medii de 10 au fost obținute la examenul de definitivat, în județul Dolj, candidații nemulțumiți de note având al dispoziție zilele de miercuri și joi pentru a depune contestații.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Nicoleta Lițoiu, în județul Dolj, 163 de dascăli au susținut acest examen.

„Procentul de promovare, însemnând medii peste 8, este 77,30%. Au fost obținute trei  medii de 10 la disciplinele: Psihopedagogie specială, Limba și literatura franceză, Cultură civică”, a spus Lițoiu.

Conform calendarului, în perioada 1 august-5 august se vor soluționa contestațiile, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în data de 5 august.

Articolul precedentDrumul Județean Craiova-Cetate se modernizează. Cât vor costa lucrările
Articolul următorCopii certificate ale dosarelor crimelor din Caracal, cerute de Secția Specială, de la DIICOT Craiova