20 de candidați dintre cei 188 înscriși în vederea susținerii examenului de definitivare în învățământ s-au retras din concurs, în județul Dolj, iar cinci dascăli au absentat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, centrul de examen a fost la Colegiul Național  „Frații Buzești” Craiova, lista inițială a dascălilor înscriși numărând 188 de persoane.

„În urma finalizării probei scrise, am centralizat următoarele date: 5 candidați au fost absenți, 20 candidați s-au retras. Ce mai mulți candidați înscriși au fost înregistrați la disciplinele: învățământ preșcolar – 55 candidați, învățământ primar  – 28 candidați, educatie fizică și sport – 16 candidați, limba și literatura engleză – 10 candidați”, a menţionat Lițoiu.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 31 iulie, contestațiile se depun în intervalul 31 iulie-1 august, acestea se soluționează până pe 5 august, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 5 august.

Articolul precedentAmbasadorul Republicii Polone, întâlnire cu reprezentanții administrației din Dolj. Au discutat despre un eveniment comun
Articolul următorSpectacole în aer liber, la Craiova. Ce propuneri au autoritățile pentru petrecerea timpului liber