Craioveni nemultumiti, conform declaratiilor postate pe retelele de socializare, de condiţiile mizere în care traiesc animalele sălbatice la gradina Zoo din Craiova.  Acestea nu primesc apă suficientă pe motiv că vanele de scurgere de la apa din bazinele de răcorire au fost înfundate, au scris craiovenii, sustinand ca animalele primesc apa insuficienta.

Azi am decis să merg la plimbare împreună cu copii în parcul Romanescu. Ajunşi în dreptul animalelor pur şi simplu am rămas şocaţi. Aceste biete animale stau fără apă de câteva zile. Da, aţi citit bine… Revoltată peste măsura m-am adresat unui îngrijitor. Omul mi-a spus că sunt vanele înfundate la nu ştiu ce pompe şi de câteva zile animalele nu au apă. Le mai pun ei câte un castron seara. 

Un castron pt un urs?!? Pt un bivol?!?
Simţeam cum mi se rupe inima când priveam la bietul urs care stătea cu labele întinse spre toţi cei care treceau, să primească o sticlă de apa sau ceva de mâncare. Sărind peste faptul că în plină vară animalele ierbivore sunt hranite cu fân, când se găseşte iarbă la tot pasul. – Valentina Ghita

Dacă animalele au mâncare şi apă suficientă şi mai ales, cum spuneţi în funcţie de perioada anului, de ce o parte din ele sunt piele şi os? În afară sau măcar în alte oraşe din ţară aşa arată animalele?

În grădina zoologică din Leipzig , animalele au pajiști întregi pentru fiecare grupă de animale în parte. Acolo oamenii merg pe niște poteci și spaţii înguste să le vadă, de la distanţă să nu le perturbe. Celor domestice, gen capre le poți cumpăra mâncare specifică din niște mașinuțe alăturate. Nu poți arunca pufuleți, biscuiți și alte mizerii”,au scris alti craioveni.

In replica RAADPFL a raspuns-

Având în vedere postarea devenită virală în spațiul public în care o craioveancă susține că animalele de la Grădina Zoologică din Craiova sunt ținute fără apă de câteva zile, conducerea RAADPFL aduce următoarele precizări:
Animalele de la Grădina zoologică primesc apă și hrană, mâncarea li se asigură după rețetare stabilite de către medici veterinari, la nivel național, pentru animalele din grădini zoologice;
În ce privește apa, dăm asigurări tuturor că animalele primesc apă corespunzător. Apa de băut le este așezată în interiorul boxelor și nu afară, având în vedere temperaturile ridicate. Apa le este schimbată o dată la câteva ore.

Mai mult decât atât, singura problemă care a avut loc în ziua de 6 august a fost cu apa din bazinele de protecție și răcorire pentru animale. Vanele de scurgere de la apa din bazinele de răcorire au fost înfundate (de la păr, hrană, resturi vegetale sau alte obiecte aruncate de către cetățeni, de exemplu paie de băut).

În această dimineață, vanele au fost desfundate, iar bazinele de răcorire au fost umplute.
În perioada verii, hrana şi meniul animalelor sunt schimbate, animalele primesc fructe proaspete și hrană suculentă pentru hidratare. Aportul de vitamine și minerale sunt asigurate prin tratamente veterinare de către medicul Grădinii Zoologice.
La Grădina Zoologică din Craiova sunt 34 de specii, 290 de exemplare de animale și păsări

 

 

Articolul precedentBilanțul total al infectărilor a trecut de 60.000 la nivel național
Articolul următorCum se circulă la această oră în țara noastră. Ce zone sunt restricționate