Peste o mie de craioveni au fost sancționati, în luna iulie, de către polițiștii locali, aceștia fiind prinși consumând alcool și aruncând peturi, ambalaje sau coji de semințe în zona locurilor de joacă pentru copii sau în foișoarele din cartiere. De asemenea, amendate au fost și persoanele care cerșesc în diverse zone ale municipiului Craiova.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Craiova, sunt și craioveni care au scăpat doar cu avertismente, dar cei mai mulți au primit amenzi.

„Au fost aplicate un număr total de 1.011 sancțiuni contravenționale (din care 799 amenzi și 212 avertismente), după cum urmează: 629 sancțiuni contravenționale (522 amenzi și 107 avertismente) în valoare totală de 76.200 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 actualizată privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme privind conviețuirea socială și 382 sancțiuni contravenționale (276 amenzi și 106 avertismente) în valoare totală de 69.540 lei, pentru încălcarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local Craiova nr. 319/2009 actualizată, privind aprobarea Regulamentului de gospodărire al municipiului Craiova”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Craiova.

Conform bilanțului Poliției Locale Craiova, au fost depistate 147 de persoane ce practicau cerșetoria, valoarea sancțiunilor fiind de 24.300 lei, șapte persoane ce îndemnau minorii să practice cerșetoria, ce au fost sancționate cu amenzi în valoare de 1.700 lei, 170 de persoane au fost sancționate pentru tulburarea liniștii publice cu amenzi în valoare de 16.300 de lei, 305 persoane au fost depistate consumând alcool pe domeniul public, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 33.900 de lei, iar 382 persoane au fost sancționate pentru aruncarea diverselor gunoaie pe domeniul public (ambalaje, peturi, cutii, coji de semințe –  mai ales în incinta locurilor de joacă și a foișoarelor), amenzile fiind în cuantum de 69.540 de lei.

De asemenea, copiii care au fost depistați că practicau cerșetoria, au fost predați pe bază de proces verbal, asistenților din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.

Astfel de acțiuni se desfășoară în fiecare zi, mai ales pe timpul nopții, pe întreaga rază a municipiului Craiova, prioritate având sesizările cetățenilor.

Poliția Locală face apel la cetățeni ca în cazul în care sesizează astfel de aspecte (ca cele menționate mai sus) să apeleze instituția la Telefonul Cetățeanului 0251 – 984.

 

Articolul precedentSe caută voluntari din Dolj pentru copiii din centrele de plasament
Articolul următorSculptori din țară și de peste hotare au pornit pe „Drumuri Brâncușiene”, la Craiova