„Aripa” dreapta Meza Colli și mijlocașul Fedele au fost prezentați oficial, marți, ca jucători au CS Universitatea Craiova.

Cesar Meza Colli va purta tricoul cu numărul 7. Acesta nu poate juca însă în meciul din Europa cu Leipzig.

„Sper și îmi doresc să mă adaptez cât mai repede și să intru în teren să joc pentru Știința. Sunt foarte fericit că am ajuns la Craiova, nu simt nicio presiune, dar trebuie să mă antrenez cât mai bine. Îmi doream să joc la Leipzig, dar am evoluat deja în acest sezon de UEFA Europa League pentru fosta mea echipă, așa că trebuie să respect regulile impuse de UEFA. Am văzut calitățile fotbaliștilor din lot și sunt sigur că vom face un meci foarte bun în Germania”, a spus fotbalistul.

În schimb, Matteo Fedele va putea juca pentru Craiova la Leipzig.

„Sunt foarte fericit că acum fac parte din familia Științei și sper să-mi ajut echipa să realizeze toate obiectivele propuse. Sunt norocos că pot merge cu echipa la Leipzig și rămâne de văzut dacă voi fi în teren joi seara. Mister va decide acest aspect”, a declarat Fedele.

Articolul precedentCopil de trei ani, lovit de mașină în Craiova
Articolul următorAngajaţii DJST Dolj, CSM şi ai Casei Studenţilor, în grevă generală