Un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Craiova, s-a ales cu dosar penal, după ce băut fiind s-a urcat la volan, a pierdut controlul direcției și a lovit mai multe mașini parcate pe o stradă din Bănie.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a menționat că evenimentul a avut loc duminică, aparatul alcooltest arătând o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul acestui craiovean.

„Ieri, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada George Enescu, din Craiova. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că un bărbat de 33 de ani, din Craiova, care a condus un autoturism, pe strada George Enescu, a lovit mai multe autoturisme parcate, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Grădinaru.

Acesta a mai spus că bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Articolul precedentFOTO. TIR răsturnat, pe un drum național din Dolj. Șoferul a murit
Articolul următorPlimbarea cu barca, mijloc de relaxare pentru craiovenii și turiștii care ajung în Parcul Romanescu. VIDEO/FOTO