Trei persoane, cu vârste de 35, 55 și 63 de ani, din Craiova, au fost reținute, joi, fiind bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de contrabandă.

Potrivit IPJ Dolj, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au efectuat, joi, trei percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, la trei locații din Craiova.

La sediul poliției, pentru audieri, au fost duse trei persoane.

„În fapt, în cursul acestui an, cei în cauză ar fi desfășurat astfel de activități în mod constant, fiind depistați comercializând țigarete provenite din contrabandă în 15 situații, întreaga cantitate identificată asupra acestora fiind de 162.320 bucăţi (8.116 pachete). Având în vedere probatoriul administrat de polițiști, cele trei persoane au fost reținute pentru 24 ore, pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentate instanței de judecată cu propunerile corespunzătoare”, a declart purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Activitatea a beneficiat de sprijinul unei grupe din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentNoi cazuri de coronavirus raportate în Dolj
Articolul următorBilanț CoVid-19, 4 decembrie: 8.062 cazuri noi, 176 decese, 1.275 pacienți internați în ATI