CRAIOVA PIERDE LA CLUJ ȘI ÎȘI POATE LUA ADIO DE LA TITLU
Anzor în meciul de fotbal dintre Universitatea Cluj si Universitatea Craiova, contând pentru Play off-ul Superligii Superbet, desfășurat pe Cluj Arena din Cluj Napoca, sambata 26 aprilie 2025. © FOTO:Răzvan Pasarica/SPORT PICTURES

Universitatea Craiva a fost învinsă în această seară de Universitatea Cluj cu scorul de 2-1, după ce intrase în avantaj la pauză. Gazdele au întors rezultatul pe Cluj Arena, în meciul din etapa a șasea a fazei play-off a Superligii, iar oltenii își pot lua adio de la titlul la care sperau după 34 de ani.

Craiovenii au deschis scorul prin Alexandru Mitriță (20), cu un șut plasat, din marginea careului mare, după pasa lui Nicușor Bancu. S-a jucat pe un teren greu, îmbibat cu apă. Ardelenii au egalat după pauză, prin senegalezul Mamadou Thiam (59), care a trecut ușor de Juraj Badelj și de Nicușor Bancu. Diferența a fost făcută de autogolul nord-macedoneanului Gjoko Zajkov (76), care a deviat în propria poartă centrarea din corner a lui Dan Nistor.

În prima repriză, Thiam ratase dintr-o poziție ideală de singur cu toată poarta în față (5), dintr-o postură similară ratând și Safira, în debutul părții secunde (46). Pentru Zajkov este al doilea autogol din acest play-off, după cel in Giulești, în meciul câștigat cu 2-1 de Universitatea. Știința pleacă învinsă de la Cluj și nu se mai poate gândi la titlu.

Universitatea Craiova are doar o victorie în ultimele patru etape (un egal, două eșecuri). ”U” Cluj a reușit a doua victorie consecutivă în campionat. În precedentele trei meciuri directe din acest sezon, la Cluj-Napoca a fost egalitate, 1-1, în sezonul regulat, iar apoi craiovenii au câștigat de două ori acasă, 1-0 în sezonul regulat și 3-0 în play-off.

După acest rezultat, Craiova rămâne pe locul 2 la trei puncte de FCSB, însă campioana României se poate distanța la șase puncte cu patru etape înainte de final dacă se impune duminică, în Giulești. Luni se întâlnesc CFR Cluj și Dinamo.

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va întâlni pe Rapid, vineri, 2 mai, de la ora 20.30.

FC Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 2-1 (0-1), Cluj Arena – Cluj-Napoca, spectatori: 9.136

Au marcat: Mamadou Thiam (59), Gjoko Zajkov (76, autogol), respectiv Alexandru Mitriță (20).

U Cluj: Germonas – Oancea (’62, Fabry), Masoero (’90+2, Mitrea), I. Cristea, Chipciu – Codrea (’87, Macalou), Artean – Simion, Bic (’46, Nistor), Thiam – Blănuţă. Antrenor: Ovidiu Sabău.

“U” Craiova: L. Popescu – Mora (’87, Mogoş), Zajkov, Badelj (’64, Maldonado), Bancu – Oshima (’79, Lukic), Screciu, Mekvabishvili (’87, Houri) – Baiaram, Safira, Mitriţă. Antrenor: Mirel Rădoi.

Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenți: Valentin Avram (București), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Cătălin Popa (Pitești); arbitru asistent video: Romică Bîrdeș (Pitești)

Clasament play-off

  1. FCSB 39
  2. Universitatea Craiova 36
  3. “U” Cluj 35
  4. CFR Cluj 34
  5. Dinamo 29
  6. Rapid 27

Programul din play-off

Etapa 6:

  • Rapid – FCSB
  • Dinamo – CFR Cluj
  • U Cluj – Universitatea Craiova 2-1

Etapa 7:

  • FCSB – Dinamo
  • CFR Cluj – U Cluj
  • Universitatea Craiova – Rapid

Etapa 8:

  • U Cluj – FCSB
  • Universitatea Craiova – CFR Cluj
  • Dinamo – Rapid

Etapa 9:

  • FCSB – Universitatea Craiova
  • Dinamo – U Cluj
  • Rapid – CFR Cluj

Etapa 10:

  • CFR Cluj – FCSB
  • Universitatea Craiova – Dinamo
  • U Cluj – Rapid
Articolul precedentDISPONIBILIZĂRI MASIVE LA DGASPC DOLJ. APROAPE 300 DE ANGAJAȚI VOR FI TRIMIȘI ACASĂ DE LA 1 IULIE
Articolul următorVREMEA 27 APRILIE. TEMPERATURI ÎN SCĂDERE ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR