Cadrele medicale din centrul de vaccinare organizat la Sala Polivalentă Craiova, acolo unde vineri a ajuns ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, s-au plâns de faptul că își primesc banii cu întârziere. Personalul nu a reușit să discute cu Mihăilă despre situația existentă pentru că aceasta s-a ridicat brusc, în timpul conferinței de presă, și a părăsit sala. 

Ministrul Sănătății a menționat că plățile au fost făcute, săptămâna aceasta, către toate centrele de vaccinare.

Este vorba însă de plățile aferente lunii aprilie.

„Plățile s-au făcut în cursul acestei săptămâni către toate centrele de vaccinare. Există o metodologie prin care centrele de vaccinare cer finanțare de la autoritățile locale. Autoritățile locale solicită finanțare către direcțiile de sănătate publică, ele solicită finanțare Ministerului Sănătății. Ultimele plăți pe care le-am făcut sunt cele aferente lunii aprilie. Din câte știu, în urmă cu o săptămână s-au realizat deschiderile de conturi. Vineri s-au făcut deschiderile de conturi. Acesta este circuitul. Pe acest circuit nu au fost întârzieri. Ei au primit banii pe luna aprilie. Tot ce facem este cu scopul de crește dorința personalului să se implice în campania de vaccinare”, a declarat Mihăilă.

Au urmat alte două răspunsuri referitoare la evaluările directorilor direcțiilor de sănătate publică, după care ministrul s-a ridicat  dintr-o dată și a părăsit sala de conferințe.

Vizibil deranjată de întrebările jurnaliștilor, Mihăilă a refuzat orice discuție ulterioară.

Unul dintre asistenții de la acest centru de vaccinare a spus că gestul ministrului nu este cel dorit, ci că normal era să poarte un dialog.

„Avem un contract și nu e corect ca acesta să nu se respecte. Cum să se respecte atâta timp cât noi lucrăm din aprilie, suntem în iunie și nimic. Doamna ministru nu a binevoit să ne asculte, cel puțin pe noi cei din prima linie, pentru că suntem direct implicați. Dacă punem accent pe vaccinarea populației, vrem să fim respectați. Vaccinarea merge din ce în ce mai slab. A scăzut rata de incidență, iar când lumea a văzut că s-a renunțat la mască, oamenii au crezut că s-a dus pandemia. Noi încercăm să aducem cât mai multă lume la vaccinare. Până la urmă este timpul nostru. Nu am avut ocazia să vorbesc cu doamna ministru. S-a urcat în mașină și a plecat”, a precizat Ștefan Mihai, asistent medical.

Ministrul Sănătății a avut o întâlnire și cu reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, cu managerii celor două spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătății și cu doctorul coordonator al campaniei de vaccinare.

Aceștia au discutat despre problemele din spitale și despre cum se poate grăbi modalitatea de deschidere a unităților sanitare pentru a crește accesul pacienților non-covid la serviciile medicale.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCoronavirus România, CIFRELE ZILE | Noi decese survenite în urmă cu mai multe luni, raportate astăzi
Articolul următorSchimbarea la față a PNL – planul secret pentru preluarea partidului. Omul din umbră