O tânără în vârstă de 19 ani, din Craiova, care conducea un autoturism, joi seara, pe Strada „Iancu Jianu”, la intersecția cu Bulevardul „Nicolae Titulescu”, a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 25 de ani, din Filiași. 

Potrivit IPJ Dolj, în urma acestui accident, atât șoferița cât și alte două tinere, pasagere în același autoturism, au fost transportate conștiente la spital, pentru îngrijiri medicale.

Din primele cercetări la fața locului, cauza producerii evenimentului rutier ar fi fost nerespectarea culorii semaforului de către unul dintre conducătorii auto.

Reprezentanții IPJ Dolj spun că se va stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier, la finalul cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentMuzeul Olteniei din Craiova NU se va deschide pe data de 15 mai
Articolul următorIzolarea la domiciliu, obligatorie în perioada stării de alertă