Un dosar penal pentru neglijență în serviciu a fost întocmit de către polițiștii doljeni, în cazul bărbatului în vârstă de 78 de ani, din Cioroiași, declarat mort, din greșeală, de medici din cadrul  Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. 

Potrivit IPJ Dolj, în acest caz, inițial a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, reprezentanții unității spitalicești anunțând decesul într-o adresă trimisă Poliției.

Ulterior, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoana decedată este o altă persoană, un bărbat de 88 de ani, din Craiova şi că bărbatul de 78 de ani, din Cioroiaşi, trăieşte, fiind internat în unitatea medicală respectivă.

„În cauză, poliţiştii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au extins cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

A fost demarată și o anchetă în acest caz, iar șefa secției ATI, acolo unde s-a produs încurcătura între pacienți, a spus că această situație a avut loc din cauza suprasolicitării personalului medical.

„Este o greșeală, un incident regretabil. S-a produs din cauza faptului că personalul este suprasolicitat. Numărul pacienților covid și non covid de la Terapie Intensivă este tot mai mare. Paturile Covid sunt toate ocupate. Personalul este suprasolicitat. Da, pacientul a primit tratament”, a spus Alice Drăgoescu, șefa secției unde a avut loc incidentul.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentMUTARE surpriză în PNL după congresul din 25 septembrie! Decizia lui Ludovic Orban, anunțată la Culisele statului paralel
Articolul următorBilanț coronavirus 15 septembrie: peste 4.000 de cazuri