Ediția din acest an a evenimentului cultural „Story Wood Cut” a ajuns la final, cele șase băncuțe, sculptate de către artiștii care și-au dat întâlnire la Craiova, urmând a fi amplasate în Grădina Botanică. 

„Șase băncuțe sculptate din lemn industrial au fost realizate de către șase meșteri în decursul ultimei săptămâni, în cadrul celei de-a treia ediții a taberei Story Wood Cut. Mobilierul urban va fi amplasat în Grădina Botanică din Craiova”, anunță reprezentanții Primăriei Craiova.

Șase artiști s-au aflat în aceste zile la Craiova, în Parcul Tineretului, unde au lucrat de dimineața până seara cu drujba în lemn industrial pentru a-l transforma în piese de mobilier urban.

Cei șase artiști cu drujba de anul acesta sunt: Gabriel Pătrașc (Ilfov), Adrian Voican (Vâlcea), Irinel Roșoga (Dolj, debut), Gabi Rizea (Dolj), Ioan Ungur (Mureș) și Viorel Rădăcină (Brașov).

Băncuța îndrăgostiților, Băncuța sărbătoriților, Băncuța căsătoriților, Băncuța idealului comun, Băncuța supăraților și Băncuța divergenților au fost sculptate din lemn, dar separate între ele, astfel încât să se respecte regula distanțării sociale, totul pentru a respecta tema evenimentului de anul acesta: „Atitudini măsurate”.

Imagine

Articolul precedentBătaie în plină stradă, la Craiova. Patru mașini distruse, mai multe persoane la audieri
Articolul următorDolj: Peste 4.800 s-au înscris la Evaluarea Națională. Examenul începe luni