Un pompier în vârstă de 39 de ani, din Craiova, a ajuns la spital, vineri seara, după ce autospeciala în care se afla ca pasager a fost lovită de un autoturism codnus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, tot din Bănie.

Potrivit Poliţiştilor, autoturismul condus de tânărul de 21  de ani, din Craiova, pe strada Arieș, la intersecția cu strada A.I. Cuza din Craiova, a intrat în coliziune cu autospeciala de pompieri, condusă de un bărbat de 43 de ani, din Craiova, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Din impact, autospeciala a fost proiectată într-un autoturism care circula din sensul opus de mers.

În urma accidentului, un bărbat de 39 de ani, pasager dreapta față în autospecială a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Conducătorii auto au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă,  iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentALERTĂ în țară: Un virus periculos infectează copiii. Ce trebuie să știe părinții
Articolul următorCoronavirus CIFRELE ZILE: Situaţia pe judeţe