Verificări ample au avut loc vineri și în noaptea de vineri spre sâmbătă, în județul Dolj, razia polițiștilor vizând șoferii, persoanele fizice și agenții economici. 

Astfel, în județ au fost instituite 58 de filtre rutiere, în cadrul cărora polițiștii doljeni au verificat peste 700 de autovehicule şi au legitimat peste 1000 de persoane, totodată fiind efectuate controale la aproximativ 100 de agenţi economici (baruri, discoteci şi unităţi de alimentaţie publică), transmit reprezentanții IPJ Dolj.

Polițiștii doljeni au constatat 12 infracțiuni în flagrant delict, 8 dintre acestea fiind la regimul circulației rutiere și restul, infracţiuni de natură judiciară.

„Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 193 de sancțiuni contravenționale, din care 41 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2 la Legea 12/1990 privind activitățile comerciale ilicite, 145 conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice şi 5 la alte acte normative”, au mai spus reprezentanții IPJ Dolj.

Valoarea sancțiunilor aplicate de poliţişti este de aproximativ 86.000 lei, fiind totodată confiscate bunuri în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 8 permise de conducere, iar 15 certificate de înmatriculare au fost retrase.

 

Articolul precedentBunătăți de sezon vândute la Târgul de toamnă de la Colegiul Carol I din Craiova
Articolul următorCraiova: Femeie lovită de mașină, pe trecerea de pietoni