Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Băileşti, judeţul Dolj, a fost săltat de poliţişti, vineri, fiind acuzat de contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Oamenii legii au desfăşurat trei percheziţii, în localitatea doljeană.

În urma percheziției efectuate la locuinţa tânărului de 20 ani, din Băilești, poliţiştii au găsit o armă letală, un încărcător aferent armei în care se aflau patru cartușe, iar într-un portofel au fost găsite alte 15 cartușe.

Tânărul a fost condus la sediul politiei pentru audieri.

Anchetatorii susţin că tânărul nu figurează ca deținător legal de arme și muniţii.

Arma, încărcătorul şi muniţia aferentă au fost ridicate de poliţişti. Tânărul a fost arestat preventiv.

„Poliţiştii continuă cercetarile în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor și muniţiilor, sub supravegherea unui procuror din cadrului Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești. Tânărul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești cu propunere de arestare preventivă, iar ulterior a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului Arme Explozivi şi substanţe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale precum şi jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentSchimbarea la față a PNL – planul secret pentru preluarea partidului. Omul din umbră
Articolul următorInstabilitate atmosferică în aproape toată ţara. A fost emis un nou Cod Galben