Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod Galben de ploi puternice, care intră în vigoare astăzi, la ora 12:00 și este valabilă până la ora 22.00, întreaga Oltenie fiind vizată de aceeste fenomene. 

Astfel, pe parcursul zilei de miercuri, 9 iunie, în Oltenia, vestul și nordul Munteniei, Dobrogea, local în Transilvania, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Articolul precedentAccident în Craiova: O femeie a ajuns la spital
Articolul următorFostul şef de la Drumuri şi Poduri Craiova, trimis în judecată pentru că şi-a falsificat studiile