Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda au, astăzi, petrecerea nunții, peste 500 de persoane fiind aștepate la evenimentul organizat în comuna doljeană Ișalnița, acolo unde este primar chiar nașul cuplului, Ovidiu Flori.

Surse apropiate lui Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu spun că în Dolj vor ajunge, sâmbătă seară, parlamentari, miniștri și președintele PSD, Liviu Dragnea.

Ieri, pregătirile au fost în toi, de la intrare în comuna Ișalnița până în zona unde este amplasat cortul de evenimente, muncitorii încercând să schimbe aspectul localității. Astfel s-au făcut defrișări în lateralul drumului, pe ambele sensuri de mers, s-a marcat centrul șoselei cu vopsea albă și s-au strâns deșeurile.

Acțiunile de curățenie au vizat chiar și intersecția dintre drumul comunal și Drumul European 79 Craiova-Târgu Jiu, fiind tăiată vegetația uscată din apropierea căii ferate rutiere.

Petrecerea din această seară vine la aproximativ o lună de când Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda au făcut cununia civilă și pe cea religioasă, în ziua de Dragobete.

Locația unde va avea loc petrecerea aparține edilului Ovidiu Flori și este, conform prezenării  „un mix intre modern şi retro inspirat subtil din America anilor ’50, cu un decor mascat din influentele Broadway-ului, un spaţiu care combină un decor de teatru cu zona de mese / restaurant, un fel de „melody-club” reinventat”.

Articolul precedentNici jumătate din liceeni doljeni nu au promovat simularea examenului de bacalaureat
Articolul următorÎncă un tramvai a sărit de pe șine, la Craiova. „Știți câte bancuri există cu tramvaiele din Craiova care sar de pe șine?”