Bright lights at the end the hospital corridor. The concept of life and death.

Un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant în spitalele judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare, va fi lansat în dezbatere publică, începând cu data de 15 septembrie, potrivit Ministerului Sănătății.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat, miercuri seară, în staţiunea Saturn, la deschiderea lucrărilor celei de-a V-a ediţii a Şcolii de vară a pacienţilor cronici, organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România în colaborare cu Primăria Mangalia.

„Am venit în calitate de membru al asociaţiei. Când elaborăm acte normative în Ministerul Sănătăţii schimbăm destine. Au fost deja modificate acte normative pentru a se facilita accesul pacienţilor la Programul de dializă şi a fost majorat tariful pentru acest serviciu medical. În viitor, pentru transplant, deoarece avem nevoie de organe pentru această activitate, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant intenţionăm să impulsionăm activ procesul de donare. Din 15 septembrie, vom pune în dezbatere publică un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant la nivelul spitalelor judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare”, a menționat Sorina Pintea, potrivit informării Ministerului Sănătății.

Articolul precedentGrădinițele din Craiova pregătite pentru noul an școlar. „Nu este cazul ca părinții să participe cu bani pentru renovări”
Articolul următor„Copilăria în comunism”, la Muzeul Olteniei. Ce pot dona doljenii