Avertizare Cod portocaliu de ploi abundente valabilă în opt județe astăzi.

Cea mai mare parte a țării va fi sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică.

Sunt vizate de Codul portocaliu județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și parțial județele Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin. În aceste zone vor fi perioade cu averse torențiale.

În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70-90 l/mp.

Meteorologii au emis și o avertizare Cod galben. Astfel, în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp.

Avertizările sunt în vigoare de duminică de la ora 10.00 până luni la ora 22.00.

Meteorologii anunță că gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.

În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

Articolul precedentPericol de inundaţii în 14 bazine hidrografice. Avertismente cod galben și portocaliu
Articolul următorMiron Mitrea analizează ce impact va avea uciderea fiicei lui Dughin la Moscova în războiul din Ucraina: „Incidentul va fi folosit de toate părțile”