Doi dintre angajații firmei de închirieri auto, din Craiova, de la care italianul infectat cu virusul COVID-19 a luat o mașină pentru a merge în județul Gorj, se află în carantină, potrivit reprezentanților DSP Dolj.

Totodată, un medic din Rimini care se află în Bănie și care a avut contacte cu italianul, a informat autoritățile, urmând să fie pus în carantină.

Potrivit DSP Dolj, se vor contacta și pasagerii care au stat în preajma italianului, estimând că alte 44 de persoane vor ajunge în spațiul special amenajat pentru persoanele în cazul cărora se impune carantina.

Și cele șapte stewardese care au fost în avionul respectiv vor fi puse în carantină.

„Facem demersuri către compania de zbor pentru identificarea, pentru CNP-urile celor care au stat în preajma cetăţeanului italian. Vorbim despre 22 pasageri la dus, 22 întors. Cei 44 plus cele șapte stewardese urmează să fie contactaţi de Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi să li se facă analizele”, a anunțar prefectul județului Dolj, Narcis Purcărescu.

În prezent, conform celui mai nou bilanț, în județul Dolj, 189 de persoane sunt izolate la domiciliu și cinci sunt în carantină într-un spaţiu din Craiova.

Articolul precedentCod galben de vânt puternic în județul Dolj
Articolul următorPatru firme interesate să livreze tramvaie municipiului Craiova