Băiatul în vârstă de 12 ani, din comuna Brebeni, dispărut încă de marţi seara, a fost găsit, joi dimineaţa, de poliţiştii care desfăşurau acţiuni de căutare a sa. Copilul a stat ascuns chiar în podul casei familiei sale.

Purtătoruld e cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că băiatul era slăbit, cel mai probabil pentru că nu a mâncat în această perioadă, poliţiştii solicitând o ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Joi dimineaţă fuseseră reluate căutările băiatului în vârstă de 12 ani, după ce seara trecută acţiunea se încheiase la ora 23.00.

Surse din localitate au declarat că băiatul ar fi fugit de acasă din cauza situaţiei de acolo, el făcând parte dintr-o familie dezorganizată. Totodată, miercuri dimineaţă, la prima oră, el ar fi fost văzut acasă de o vecină, când şi-ar fi luat telefonul mobil.

 

Articolul precedentPeştele vândut în zeci de societăţi comerciale, târguri şi pieţe, verificat de poliţiştii din Dolj. Amenzi şi marfă confiscată
Articolul următorPeste o mie de elevi din Slatina, concurs de cunoştinţe generale premiat cu o excursie la Disney Land