Un tânăr în vârstă de 16 ani, din Băilești, județul Dolj, bănuit de comiterea infracţiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis, a fost reținut marți de către polițiștii doljeni. 

Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de 10 spre 11 mai,  tânărul a pătruns în locuința persoanei vătămate, de unde a sustras un telefon mobil și cheile de la un autoturism ce se afla parcat în faţa imobilului, pe care l-ar fi  condus pe strada Brâncoveni până la intersecția cu strada Bâlciului din localitate, unde l-a abandonat.

De asemenea, poliţiştii au a stabilit faptul că tânărul în noaptea de 15 spre 16 aprilie, ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 47 de ani, din Băilești, de unde a sustras un telefon mobil şi suma de 500 lei dintr-un portofel.

„Tot din cercetări, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 22/23 mai a.c., cel în cauză ar fi pătruns prin forțarea unei ferestre, în locuința unui alt bărbat de 43 de ani, din Băilești, de unde ar fi sustras cheile de la autoturismul acestuia, ce se afla parcat în stradă, în dreptul imobilului, ar condus autoturismul pe drumurile publice din Băilești, iar după aproximativ 2 ore, l-ar fi abandonat în dreptul aceluiași imobil, lăsând cheile în contact”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Astăzi, urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentDe ce sunt puşi fermierii să dea înapoi ajutoarele primite în pandemie
Articolul următorCulisele statului paralel | C. P. Tăriceanu, premierul ”inimă zburdalnică”. Dezvăluiri despre bilețelul roz și evoluția sa politică