Un bust al eroului național al poporului albanez – Skanderbeg, se află începând de sâmbătă în parcul din cartierul craiovean Rovine, dezvelirea statuii fiind inclusă în cadrul evenimentului „Zilele Culturii Albaneze”.
Cu această ocazie, primarul municipiul Craiova a amintit faptul că Bănia a devenit sediul Asociației Liga Albanezilor din România și că momentul de sâmbătă va crea noi legături cu poporul albanez.
„Momentul de astăzi poate fi considerat unul istoric, nu doar pentru poporul român și cel albanez, ci în special pentru comunitatea noastră. Prin dezvelirea statuii marelui erou albanez chiar în Municipiul Craiova, statuăm practic, împreună, o relație istorică de colaborare dintre cele două popoare, ce numără chiar sute de ani. Pornind din vremea domnitorului Mihai Viteazu, cel care reunea în oastea sa atât români, cât și arnăuți – soldați de origine albaneză, firul istoric ne îndreaptă către buna conviețuire a oltenilor cu albanezii migrați în zona noastră indiferent de domeniu. Ne-am bucurat, de-a lungul timpului, de valoarea unor personalități culturale, medici, muzicieni sau arhitecți care și-au pus amprenta pe istoria noastră, a oltenilor. Poartă de intrare pentru albanezii migrați pe pământ românesc, Craiova a devenit, în zilele noastre, sediul Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR). (…)Suntem onorați că Asociația Liga Albanezilor din România a ales Craiova pentru a-și omagia eroul și suntem convinși că acest moment va deschide noi punți de legătură dintre Primăria Craiova, comunitatea locală și poporul albanez, în toate domeniile: cultural-turistic, economic și academic”, a menționat primarul Mihail Genoiu.
La evenimentul de sâmbătă au participat oficialitățile albaneze și române, alături de primarul Mihail Genoiu fiind prezenți viceprimarul Adi Cosman, viceprimarul Stelian Bărăgan, administratorul Sorin Manda, senatorul Radu Preda, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Delegația oficialilor albanezi a ajuns și la Primăria Municipiului Craiova, la ora 14.00, pentru o întrevedere cu reprezentanții autorităților locale în vederea inițierii unei colaborări care să conducă la înfrățirea municipiilor Craiova și Vlora.
„Zilele Culturii Albaneze” continuă la Craiova cu un recital de muzică și poezie albaneză ce va avea loc duminică, 28 octombrie, începând cu ora 15:00, la Muzeul de Artă din Craiova, iar luni, 29 octombrie, cu prezentarea piesei de teatru „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu, în interpretarea trupei Teatrului „Petro Marko” din Vlora (în limba albaneză), la Aula „Alexandru Buia” a Facultății de Agronomie, cu începere de la orele 17:00.
Evenimentele de la Craiova se înscriu într-o colaborare mai amplă între Asociația Liga Albanezilor din România și partenerii din Republica Albania, în cadrul căreia s-au desfășurat numeroase acțiuni și schimburi culturale.