A fost selectată firma care va scrie proiectul de dezvoltare a Aeroportului Internațional Craiova, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, menționând, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că urmează o serie de investiții privind acest obiectiv. 

Se dorește, în primul rând, construirea în zonă a unei autogări, pentru ca persoanele care vor să ajungă la aeroport să poată folosi și mijloacele de transport în comun, amenajarea unui spațiu special pentru degivrare, a unei platforme pentru 10 avioane și unei piste de rezervă.

„Aeroportul rămâne unul dintre obiectivele majore ale Consiliului Județean Dolj. Am găsit firma care să ne scrie proiectul pentru dezvoltare și urmează multe investiții în această zonă. Ne dorim o autogară în zonă întrucât nu toată lumea își permite să folosească taxiul. Vom amenaja o platformă pentru 10 aeronave și vom avea și un braț din acela mobil, special, pentru ca oamenii să nu mai fie duși cu autobuzul către aeronava, ci să fie preluați direct. Totodată, pentru că s-a dat o lege în privința degivrării, cum ca acest procedeu să fie realizat într-un spațiu special, trebuie să îl amenajăm. Vom mai face și o pistă rezervă, o a doua pistă. Sunt investiții și așteptăm cu interes să avem acel proiect întocmit”, a precizat Prioteasa.

Tot în lucru este și proiectul privind construirea și doatarea unei unități de intervenție în situații de urgență, în vecinătatea aeroportului, proiect în valoare de 3,7 milioane de euro.

Articolul precedent„Dolju-n bucate”, de Dragobete, la Calafat
Articolul următorDoi tineri din Dolj au furat bijuterii, de 90.000 de lei, dintr-o casă din Balș