Doi bărbați au ajuns la spital, luni seara, după un accident petrecut pe centura de ocolire a Craiovei, prin nord.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că unul dintre șoferii implicați în accident a depășit pe linie continuă.

„Un bărbat de 48 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe DN 65F, a efectuat o depășire pe linie continua, lovind un alt autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, din Craiova, care încerca sa efectueze un viraj la stânga, depășind linia continua. În urma accidentului au rezultat două victime, cei doi conducători auto, care era conștienți atunci când au fost transportați la spital”, a afirmat reprezentantul IPJ Dolj.

El a adăugat că a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentA vrut să evite impactul cu un TIR și s-a răsturnat cu autobetoniera în șanț – VIDEO
Articolul următorCeața a perturbat traficul aerian: Cursa Craiova-Paris ar putea fi anulată