Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna doljeană Bistreţ, a decedat noaptea trecută după ce a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului. El nu avea permis de conducere. Accidentul s-a petrecut în comuna Afumaţi.

În autoturism, alături de şofer, se afla şi un adolescent în vârstă de 17 ani, care a suferit răni şi a fost transportat la spital.

„Un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Bistreţ, pe strada Principala, din satul Covei, comuna Afumati, din direcția Afumaţi către Catane, a lovit cu un copac. În urma evenimentului rutier, din păcate, conducătorul auto a decedat. De asemenea, un adolescent de 17 ani, pasager dreapta față în autoturism, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Dolj.

Bărbatul în vârstă de 30 de ani nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. De asemenea, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă”, mai spun poliţiştii.

CITEŞTE ŞI: Doze de vaccin, furate dintr-un centru. Vaccinaţii “la chiuvetă” ar dori serul real

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentBilanț coronavirus 6 ianuarie: 6.018 cazuri noi și 44 decese
Articolul următorTemperaturi fără precedent în România în ajun se Bobotează