Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Craiova, a murit miercuri, după ce a fost lovit de un autoturism.

Accidentul s-a produs pe DN 55, în localitatea Bădoşi, din judeţul Dolj. Potrivit poliţiştilor, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din Craiova l-a accidentat pe bărbatul de 51 de ni, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis.

În urma evenimentului rutier, din păcate, pietonul a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului”, transmite IPJ Dolj.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentBilanț coronavirus 15 septembrie: peste 4.000 de cazuri
Articolul următorVIDEO. Tânăr din Dolj, reţinut pentru un şantaj în Olt