Trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani au ajuns la spital, luni, după ce au fost implicați într-un accident rutier urmat de un incendiu, produs pe DN6, în dreptul localității Ișalnița.

Potrivit IPJ Dolj, șoferul unei autoutilitare nu s-a asigurat când a vrut să intre de pe o stradă secundară pe Drumul Național 6, fiind lovit de un autoturism care circula regulamentar.

„Conducătorul unui autoutilitare, care a pătruns pe partea carosabilă venind de pe o stradă secundară nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei. Astfel, un autoturism care circula pe DN 6, în zona localității Ișalnița, a intrat în coliziune cu autoutilitara. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

În urma impactului, a izbucnit și un incendiu, la autoturism, fiind nevoie de intervenția pompierilor doljeni.

Trei bărbați au fost duși la spital, cu răni la nivelul mâinilor și abdomenului, unul dintre ei având o plagă și la piciorul drept, potrivit ISU Dolj.

Articolul precedentPrins cu pașaportul fals la Frontiera Calafat
Articolul următorPompieri doljeni, la un concurs mondial de descarcerare în Franța