Doi bărbați au ajuns la spital, marți, după ce au fost implicați într-un accident rutier produs în zona Metro din Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, un șofer în vârstă de 71 de ani nu s-a asigurat când a ieșit din parcarea centrului comercial, lovind o altă mașină care circula regulamentar.

Cei doi bărbați care au fost răniți se aflau în autoturismul care se deplasa pe Calea București.

„Un bărbat de 71 de ani, din Craiova, conducea un autoturism, iar la ieșirea din parcarea unui centru comercial nu a acordat prioritate unui alt autoturism care circula regulamentar pe Calea București, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului, doi bărbați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, ambii din autoturismul care circula regulamentar”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Pe numele șoferului vinovat a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentAproape o sută de focare de pestă porcină în județul Dolj
Articolul următorVIDEO. Incendiu la o vopsitorie auto din Craiova. Două mașini au ars, alte șase sunt în pericol