Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj informează că, la nivelul Spitalului „Victor Babeș” din Craiova, a scăzut capacitatea de testare întrucât pentru unul dintre echipamente nu mai există kituri în stoc. 

Potrivit informării DSP Dolj, Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova are două echipamente utilizate pentru testarea SARS – COV 2, respectiv două extractoare automate și două analizoare de detecție.

Un aparat a fost pus în functiune în data de 16 aprilie, capacitatea acestui echipament fiind de 150 teste/zi, cu condiția utilizării extractorului automat.

În prezent, echipamentul este utilizat fără extractorul automat pentru că nu mai există în stoc kituri de testare

„Menționăm că se utilizează metoda de extracție manuală care pentru 24 probe durează între 7 și 8 ore. Ulterior se face detecția cu analizorul automat care durează 3 ore, astfel că timpul total estimat este de 10 ore. Personalul lucrează în ture de 24 ore, într-o situatie ideală, rezultând că se pot efectua două etape de extracție, ceea ce duce la scăderea capacității de testare la 48 probe. Concluzia este ca la aceasta data capacitatea de testare a acestui echipament a scazut de la 150 teste/zi la 48 teste/zi”, spun reprezentanții DSP Dolj.

Al doilea echipament pe care îl folosesc medicii din acest spital este un sistem portabil, complet automatizat, de detectare a acidului nucleic. Potrivit DSP Dolj, aparatul este utilizat doar în situații de urgență deoarece efectuează un test la o oră și maxim 24 teste/zi

Din datele deținute în ultima săptămână, capacitatea de testare a laboratorului este de 72 teste/zi și media numarului de teste efectuate este de 87 teste/zi, mai spun reprezentanții Direcției de Sănătate Publice Dolj.

Articolul precedentDolj: Femei din Calafat trimise în judecată pentru fals în declarații. Au ascuns date despre măsura izolării la domiciliu când au ajuns la spital
Articolul următorPrimarul Craiovei în război cu DSP Dolj din cauza testărilor de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”