Campionatul Național de Drift a luat startul, sâmbătă dimineaţă, la Rânca, pe Transalpina. Aici, timp de două zile, piloţi din patru ţări participă la cea de-a treia etapă a acestui eveniment, pe listă fiind trecuţi aproximativ 40 de concurenţi.

Potrivit organizatorilor competiţiei, în zilele de 16 şi 17 iunie 2018, între orele 08:00 – 13:00 şi 15:00 – 20:00, circulaţia rutieră va fi oprită pe DN 67C, pe tronsonul kilometric 19+700 metri – 22+000 metri, în zona localităţii Rânca, judeţul Gorj. De la Campionatul Naţional de Drift de anul acesta nu lipseşte campionul en-titre Călin Ciortan, dar şi alţi piloţi care de-a lungul timpului au obţinut titluri importante. Amintim aici pe Sorin Ene, Traian Buşe, Răzvan Frăţianu sau Istvan Szabo. Ungurul Csaba Vigh, finalistul European Battle din primăvară, bulgarul Atanas Kolev şi campionul Poloniei, Marcin Banovics, se află şi ei pe lista participanţilor.

Articolul precedentColegiul Militar din Craiova și-a premiat prima promoție de absolvenți după reînființare
Articolul următorGospodării la un pas de a fi inundate în mai multe sate din Dolj(FOTO)