Sprijin educațional și rechizite școlare pentru 65 de copii, care au primit zilnic și o masă caldă, educație parentală pentru peste 80 de părinți și consiliere profesională pentru peste 50 de tineri și adulți, acesta este bilanțul primului an al unui proiect implementat cu fonduri europene în comuna doljeană Argetoaia.

Programul „FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată și sustenabilă!” este un proiect în valoare de peste 16 milioane de lei, derulat de Fundația World Vision România cu sprijinul a șase parteneri.

Pe parcursul primului an de proiect, copii, părinți și tineri din comunitate au avut parte de servicii integrate în domeniul educației, formării profesionale și serviciilor sociale, personalizate pe nevoile fiecăruia.

„Peste 110 copii au participat la ateliere de educație remedială și non-formală, în cadrul Clubului de Educație Alternativă Argetoaia (CEA). Acest program este menit să contribuie la dezvoltarea copiilor aflați în situații de risc, inclusiv a celor care prezintă un risc crescut de abandon școlar din cauza ratei mari de absenteism, a corigențelor la diverse materii, ținând cont de nevoile lor de învățare și de dezvoltare. În cadrul atelierelor, copiii primesc zilnic o masă caldă. Până acum, au fost oferite aproximativ 5000 de mese calde și 65 de kituri educaționale dotate cu rechizitele școlare necesare”, se arată într-un comunicat de presă al World Vision.

Tot în cadrul acestui proiect, peste 50 de părinți și tineri au primit consiliere și orientare profesională. De asemenea, pentru a facilita angajarea membrilor comunității, angajatorii din zonă care se arată interesați de forța de muncă vor beneficia de subvenții pentru angajarea persoanelor vizate de proiectul FACTIS.

Mai mult, localnicii din Argetoaia care vor dori să-și deschidă o afacere vor beneficia de cursuri de antreprenoriat și de manager de întreprindere socială, iar 15 dintre ei vor putea accesa micro-granturi de 25.000 de euro oferite prin proiect.

„40 de părinți au absolvit și alți 40 au început Școala Părinților, un program de educație parentală prin care părinții copiilor înscriși la proiect si alți beneficiari adulți învață despre importanța educației, drepturile copiilor, nutriție și sănătate, despre faptul că educația este o investiție ale cărei roade se văd când copilul devine adult și de pe urma ei au de câștigat nu doar adultul care va deveni acel copil, ci și comunitatea”, se mai arată în comunicatul de presă.

Proiectul se va derula pentru încă doi ani, scopul fiind obținerea unei schimbări în bine a acestei comunități.

„Dorim să oferim acestor comunități servicii sociale integrate, personalizate. Pe parcursul celor trei ani în care vom derula proiectul FACTIS, ne dorim ca Argetoaia să devină o comunitate prosperă, modernă, cu copii educați, cu părinți cu locuri de muncă și cu tineri pregătiți pentru viitor”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Proiectul FACTIS este co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, are o durată de 3 ani (iulie 2018 – iulie 2021) și este implementat de Fundația World Vision România împreună cu Fundația Centrul Romilor pentru Politici  de Sănătate – SASTIPEN, Fundația Policy Center for Roma and Minorities (PCRM), Primăria Comunei Argetoaia, Școala Profesională Constantin Argetoianu și Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială (CAIES).

Articolul precedentFără investigații RMN decontate de stat, până la sfârșitul anului. 3.000 de doljeni pe lista de așteptare făcută de o clinică din Craiova
Articolul următorCRIMĂ la Craiova. Un bărbat a fost ucis în plină stradă