Nu mai puţin de 10 blocuri din cartierul Lăpuş vor fi izolate termic, contractul de finanţare din fonduri nerambursabile fiind semnat vineri de către edilul urbei, Mihail Genoiu.  

Potrivit primarului Craiovei, lucrările vor fi demarate în curând, pe lângă partea de izolare termică fiind incluse şi cele privind acoperişul sau instalaţiile sanitare.

„Am semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri UE nerambursabile pentru reabilitarea unui număr de 10 blocuri din cartierul Lăpuș. În curând vor începe și lucrările ce vor include, pe lângă anvelopare, acolo unde este cazul, și lucrări la acoperiș, instalațiile sanitare și termice”, a scris edilul pe pagina de Facebook.

Articolul precedentExpozanţi din ţară şi de peste hotare, la Agro Oltenia în Craiova
Articolul următorCopil de șase ani din Rast, dispărut de acasă